Statutul femeii in Islam duminică, Sep 25 2011

Diferenţa dintre bărbat şi femeie în ce priveşte părţile lor de moştenire este stabilită de către Allah astfel:

„Allah vă porunceşte în privinţa [moştenirii] copiilor voştri: un fiu are [o parte] cu partea a două fiice.” (Coran 4: 11)
şi se datorează în mod clar diferenţelor dintre datoriile şi cheltuielile la care fiecare trebuie să facă faţă conform învăţăturilor islamice.
De exemplu, dacă un bărbat care are un fiu şi o fiică moare, fiul se căsătoreşte şi plăteşte dota (zestrea) miresei şi imediat ce se mută împreună trebuie să asigure şi să plătească integral cheltuielile lor. Pe de altă parte, când sora lui se mărită, ea primeşte dota de la mire şi, atunci când locuiesc împreună, soţul ei are grijă de ea fără ca ea să plătească vreun ban, chiar dacă este una dintre cele mai bogate persoane. Săracă sau bogată, cheltuielile ei de trai sunt estimate în funcţie de înzestrarea financiară a soţului său. Coranul spune astfel:
„Cel care este înstărit să cheltuiască după averea sa.” (Coran 65: 7).

Allah îl consideră pe bărbat protector al femeii, conform versetului din Coran:
„Bărbaţii sunt proteguitori ai muierilor, datorită calităţilor deosebite cu care i-a dăruit Allah şi datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor.” (Coran 4: 34).
Există două motive pentru acest lucru: unul implică o calitate naturală, iar celălalt se referă la ceva dobândit. Mai întâi, Allah l-a înzestrat pe bărbat cu o putere mai mare, în timp ce pe femeie a înzestrat-o cu o putere mai mică şi, de obicei, cu un corp mai delicat. Apoi, Allah l-a delegat pe bărbat să fie întreţinătorul familiei. Dacă familia este ruinată, el trebuie să suporte povara ruinării. Această responsabilitate atrage după sine, în mod natural, respect şi susţinere.

Islamul a apreciat întotdeauna feminitatea femeii, feminitate ce antrenează un rol integral, precum cel al bărbatului. Nimeni nu este nicidecum un duşman, adversar sau concurent al celuilalt, ci, mai degrabă, fiecare este un ajutor pentru celălalt, pentru atingerea perfecţiunii relative a persoanei sale şi a fiecărui sex.

Allah cel Înţelept a ordonat, de asemenea, ca întreaga construcţie fizică şi psihică a femeii să aibă elemente prin care să atragă şi să fie atrasă de bărbat. Esenţială în acest scop a fost înzestrarea femeii de către Allah cu o dorinţă instinctivă şi o pasiune puternică naturală, aspecte ce conduc la atracţia reciprocă şi la comuniunea lor, astfel încât viaţa să continue, iar generaţiile să apară mai departe.

De aceea Islamul dezaprobă sistemele care nu susţin acest instinct natural sau nu îl fructifică; de exemplu – viaţa monahală. Cu toate acestea, prin niciun mijloc, acest lucru nu reflectă acceptarea canalizării acestei energii în direcţia greşită, ci doar în căsătoriile permise de divinitate care formează baza familiei. Astfel, Islamul, alături de celelalte religii revelate, interzice adulterul la fel ca şi toate formele de imoralitate, indiferent dacă sunt la vedere sau nu. Islamul a menţionat toate abaterile care pot genera aceste acte, asigurând astfel protejarea bărbaţilor şi a femeilor de toţi factorii de seducţie şi de poftele trupeşti.
Pe baza instinctului natural al femeii, al nevoii sale de a avea condiţii sănătoase şi adecvate ale relaţiei sale cu bărbatul, Islamul a stabilit codurile sale proprii pentru femeie, precum a stabilit şi celelalte coduri relevante, instrucţiuni şi reguli. Islamul încearcă să îi protejeze feminitatea, să îi recunoască nevoile şi să nu i le reprime. El încearcă să creeze o barieră între femeie şi depravare pentru a o proteja de prădătorii care o vânează, o devorează în vizuinele lor şi îi aruncă rămăşiţele.

1. Islamul protejează femeile pentru a le păstra gingăşia şi frumuseţea. Din acest motiv le sunt permise unele lucruri ce le sunt interzise bărbaţilor. Femeia poate purta aur şi mătase naturală; avem dovada în hadisul: „Acestea două [materialele] le sunt interzise bărbaţilor comunităţii mele şi permise femeilor”. (Hadis consemnat de Ibn Majah de la Ali (3595); hadis sahih.)
Permisiunea de a folosi lucruri care i se potrivesc femeii este completată de interdicţia de a folosi lucruri care îi afectează feminitatea, precum hainele bărbăteşti sau adoptarea gesturilor şi a comportamentului masculin, în general. O femeie nu are voie să poarte îmbrăcămintea bărbatului; un bărbat nu are voie să poarte îmbrăcămintea femeii. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: „Allah blesteamă bărbatul care se îmbracă precum o femeie şi femeia care se îmbracă precum un bărbat”. Hadisul a fost consemnat de Abu Huraira şi Abu Dawud (4098), Ahmed 2/325, Ibn Hibban (1904) şi alţii. Bărbaţii care se comportă ca femeile şi femeile care se comportă ca bărbaţii sunt pedepsiţi la fel de către Allah. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: „Trei [categorii de persoane] nu intră în Paradis şi nu se bucură de vederea Frumuseţii lui Allah în Ziua Judecăţii: un fiu care nu i-a ascultat pe părinţii săi, o femeie masculinizată şi un adulterin”. Hadisul este consemnat de Ahmed Ibn Omar şi aprobat de şeicul Şaker ca sahih (1680), An-Nisa’i 5/80, Al-Hakim 1/72 şi alţii.

2. Islamul susţine feminitatea şi, datorită slăbiciunii relative a femeilor, protejează femeia, lăsând-o în grija unui bărbat ce o întreţine, îi asigură cheltuielile de trai şi îi acoperă toate nevoile. Chiar dacă este sub tutela tatălui, a soţului, fiului sau a fratelui ei, ea va fi îngrijită de ei, aceasta reprezentând obligaţia lor conform legislaţiei islamice. Nicio nevoie nu ar trebui să o silească să îşi facă drum prin întinderile neexplorate ale vieţii pline de conflicte, în mijlocul învălmăşelii bărbaţilor aflaţi în competiţie pentru a-şi câştiga pâinea – situaţie în care a fost prinsă femeia occidentală, presată de o necesitate stringentă, din cauză că tatăl, fratele, fiul sau unchiul nu o ajută cu nimic. Consecinţa este că în societăţile vestice femeia trebuie să accepte orice fel de muncă, cu orice salariu, pentru a putea supravieţui.

3. Religia lui Allah protejează moralitatea şi decenţa femeii, are grijă de reputaţia şi demnitatea ei, îi apără castitatea, păzind-o de gândurile şi vorbele necurate, şi încearcă să împiedice mâinile răuvoitoare care vor să-i aducă vătămare. Ca să atingă aceste obiective nobile, o datorie, prescrisă în Islam, a femeii este aceea de a-şi pleca ochii şi a-şi păstra castitatea şi puritatea:
„Şi spune drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 24: 31).
Ea se îmbracă şi se împodobeşte decent.
„ … să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară (…) şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor!” (Coran 24: 31).
Gătelile vizibile la care se referă acest verset au fost interpretate ca fiind inclusiv inelul, faţa, cele două mâini, şi unii exegeţi şi jurişti au stabilit ca fiind şi picioarele de la gleznă în jos. (În timpul Profetului – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – unele femei obişnuiau să îşi acopere faţa. Flexibilitatea Islamului îi permite femeii să opteze sau nu pentru acoperirea feţei. Nota editorului.)
Ea trebuie să îşi acopere celelalte părţi atractive, precum părul, gâtul, mâinile şi picioarele, faţă de toţi oamenii, excepţie făcând soţul, rudele de sânge, persoanele cu care nu poate avea o relaţie de căsătorie din cauza proximităţii relaţiei (fraţi, unchi etc.) şi de care îi este dificil să şi-i le ascundă:
„Şi spune drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 24: 31).
Femeia musulmană trebuie să păstreze decenţa în mers şi în vorbire:
„Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele!” (Coran 24: 31);

O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre femei. Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de bărbaţi], cu vorba, pentru ca acela care are o boală în inimă să nu poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!” (Coran 33: 32).
Prin urmare ei nu îi este interzis să vorbească (aşa cum unii au înţeles); vocea sa nu este ceva interzis. Dimpotrivă, în Coran îi este poruncit să vorbească, dar conform normelor credinţei islamice.
Ea trebuie să fie mai presus de toate actele menite să stârnească şi să tenteze bărbatul, aşa cum se întâmpla în epoca ignoranţei, în perioada preislamică, sau în varianta modernă a Jahiliyei. O femeie musulmană ar trebui să nu fie excentrică.
Ea trebuie să evite să se afle într-un loc singură, cu un bărbat care nu este soţul ei, sau cu o persoană cu care se poate căsători, pentru a păstra o barieră între ea şi celălalt bărbat şi toate gândurile păcătoase, între reputaţia ei bună şi zvonurile false. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune: „Niciun bărbat nu trebuie să se afle într-un loc izolat cu o femeie şi nicio femeie nu ar trebui să călătorească cu nimeni în afară de o persoană cu care nu se poate căsători.” sau soţul ei, desigur.
Trebuie evitate adunările de bărbaţi, excepţie făcând cazurile necesare sau scopurile considerabile, doar pentru strictul necesar. Participarea la rugăciunile în grup din moschee, căutând cunoaşterea, cooperarea în caritate şi promovarea credinţei sunt situaţii în care prezenţa femeii alături de bărbaţi este acceptată; astfel, ea nu este privată de dreptul de a participa la servirea comunităţii ei, cu condiţia de a nu depăşi limitele codului islamic în viaţa socială.
Prin aceste indicaţii şi regulamente, Islamul are grijă de siguranţa femeii şi a feminităţii sale, pentru ca ea să fie apărată de gurile profane; Islamul îi păstrează decenţa şi castitatea, ţinând-o departe de toţi factorii de abatere. Islamul are grijă de onoarea ei, luptând împotriva calomniei şi a celor care o răspândesc. Mai presus de toate, Islamul îi protejează sufletul şi îi calmează mintea, luptând împotriva tensiunii, instabilităţii şi tulburării ce pornesc de la închipuirile sălbatice sau de la alţi factori ce produc agitaţie. În acelaşi timp, Islamul protejează bărbatul de anxietate şi rătăcire, familia de despărţire şi societatea de prăbuşire şi destrămare.

 

dupa cartea “Statutul Femeii in Islam”