Din categoria boli cu transmitere sexuală m-am gândit să mă opresc astăzi asupra sifilisului. Sifilisul este o afecţiune care şi astăzi face la fel de multe victime cum făcea şi în trecut, în cea mai mare parte datorită necunoaşterii bolii şi transmiterii sale.

Agentul etiologic este reprezentat de Treponema pallidum, care se transmite pe cale sexuală cel mai frecvent, în proporţie de 90% din cazuri şi de la mamă la făt.

Evoluţia bolii se împarte în trei etape:

  • Sifilisul primar – are o perioadă de incubaţie de aproximativ 21 de zile până la apariţia primelor semne şi simptome ( perioada este între 19-90 de zile), boala începe apoi să se exprime şi are durată de 4-8 săptămâni. Principalul semn în această fază este apariţia şancrului sifilitic cu adenopatie satelită, adică o ulceraţie ( rană) care este frecvent superficială, unică şi rotund -ovalară, mică în dimensiuni de culoare roşie ce nu prezintă secreţii şi care Nu Doare!Adenopatie satelita înseamnă ganglioni măriţi care corespund zonei unde este situat şancrul, în contextul sifilisului fiind zona genitală. Şancrul fiind de cele mai multe ori localizat la nivel genital dar uneori poate apărea şi la nivelul buzelor, amigdalelor, limbii, sân şi la degete.
  • Sifilis secundar – este cea de a doua etapă de evoluţie. Această perioadă începe să se dezvolte numai dacă sifilisul primar nu a fost tratat şi survine la 6-8 săptămâni de la debutul primei faze. În această perioadă încep să apară pete mici, rotund-ovalare, roz care încep să împânzească partea superioară a braţelor şi coapselor. Toate pot să fie însoţite de febră, scădere în greutate, dureri de oase şi migrene rebele. În această etapă sunt afectate majoritatea organelor interne. Dacă nici în această etapă nu se instituie un tratament apare sifilisul latent care nu prezintă nici un fel de manifestări.
  • Sifilisul terţiar - se manifestă după această acalmie care poate dura de la 2 până la 30 de ani. În această perioada apar noduli nedureroşi, care survin pe faţă, spate şi membre. Sunt afectate toate organele interne iar creierul fiind afectat poate să ducă la apariţia demenţei.

Diagnosticul şi tratamentul ţine de sfera dermatovenerologiei.